Caută
Close this search box.

Comunicat Birou Operativ SSRR

Noua echipă de conducere a Sindicatului Salariaților din Radio România, aleasă prin vot în adunarea generală din 30 iulie 2022, și-a început activitatea.

Prima ședință de Birou Operativ a SSRR în noul mandat, desfășurată în 4 august, a inclus pe ordinea de zi:

  • Stabilirea unor aspecte organizatorice;
  • Delegarea de atribuții, în funcție de specialitatea fiecărui vicepreședinte: comunicare, tehnic, juridic, administrativ, cultural etc.;
  • Propuneri din partea membrilor BO;
  • Stabilirea priorităților pe termen scurt și mediu.

 

Ca activități imediat următoare, Biroul Operativ a decis:

  • Revenirea cu solicitări scrise conducerii SRR, în vederea: angajării de personal în zonele cu deficit și a urgentării procedurilor de achiziție, având în vedere condițiile dificile de lucru ale multor colegi, din lipsă de dotări (laptopuri, telefoane mobile, căști etc).
  • Revenirea cu solicitări scrise conducerii SRR pentru majorări salariale, având în vedere că mulți angajați în funcții de execuție se află la limita minimă a plajei de salarizare, iar noul CCM nu a rezolvat problema discrepanțelor salariale.
  • Revenirea cu solicitări scrise conducerii SRR pentru transparentizarea activității acesteia și publicării documentelor publice care privesc activitatea angajaților.
  • Solicitare scrisă conducerii SRR pentru a avea în vedere cererea de suplimentare a bugetului SRR (inclusiv capitolul Salarii) la următoarea rectificare bugetară.
  • Solicitări autorităților locale și municipale din orașele cu studiouri teritoriale SRR pentru gratuitate la parcare a angajaților SRR.

 

De asemenea, Biroul Operativ va consulta membrii din teritoriu, pentru ca într-o săptămână să identifice și să centralizeze problemele cu care se confruntă aceștia, pentru a-i sprijini.

O altă decizie luată a fost deplasarea BO în studiourile teritoriale, dar și la București, pentru cunoașterea membrilor și promovarea drepturilor angajaților și acțiunilor sindicatului.

Întâlnirile Biroului Operativ vor avea loc de două ori pe lună sau de câte ori este nevoie.

Invităm cât mai mulți colegi alături de noi, în cel mai dinamic și modern sindicat, pentru că numai uniți putem obține maximum pentru angajați.

Demnitate și respect!

Biroul Operativ al SSRR

Facebook
Telegram
WhatsApp
Email

Ai ceva de spus ?

Reține că NU colectăm date cu caracter personal. Dar pentru a putea lua legătura cu tine trebuie să ne oferi o metodă !