Solicitare SSRR, privind criteriile si regulamentul de evaluare

Către Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune
Către Președintele Director General al SRR
Către Comisia Paritară a Societății Române de Radiodifuziune


Stimate Domnule Președinte Director General
Stimate doamne/stimați domni membri ai Consiliului de Administrație
Stimați colegi din Comisia Paritară,

Subscrisa, Sindicatul Salariaților din Radio România, organizație sindicală înființată în baza Legii 62/2011, CIF 39424630, prin prezenta vă solicităm respectuos să ne informați asupra procedurilor legale îndeplinite în vederea dezbaterii/aprobării criteriilor și regulamentului de evaluare a angajaților, programată în proxima ședință a Consiliului de Administrație.

Precizăm că evaluarea angajaților și modalitățile de dialog social/consultare pentru aprobarea unui nou regulament și criterii de evaluare, precum și încadrarea acestora in Contractele Individuale de Muncă, în Contractul Colectiv de Muncă, în Regulamentul Intern, sunt prevăzute în Codul Muncii (Legea 53/2011 cu modificările ulterioare), Legea Dialogului Social (62/2011, cu modificările ulterioare) și în legislația conexă, precum și în Contractul Colectiv de Muncă și Regulamentul Intern. De asemenea, pentru o informare cât mai corectă și transparentă a salariaților asupra modificării unor documente, este necesar un dialog social autentic, la care suntem gata să participăm. Solicităm totodată, ca proiectul de regulament si criteriile de evaluare să ne fie puse la dispoziție. Considerăm că, în conformitate cu dispozițiile legale, Angajatorul are obligația să informeze toți salariații cu privire la modificările care vizează raporturile de muncă/responsabilități/criterii de evaluare.

Cu respect,
Nicoleta Balaci
Președinte – Sindicatul Salariaților din Radio România

14.06.2018